---
title: Pontaj
slug: pontaj
createdAt: 2026-08-25T08:43:40.995Z
---

Modulul **Pontaj** este foaia de prezență a utilizatorilor care lucrează pe dispozitivul POS. Îl folosești ca să înregistrezi prezența la lucru, pauzele și plecarea fiecărui utilizator.

::::WorkflowBlock
:::WorkflowBlockItem
Loghează-te în **Expressoft POS** cu un utilizator care are drepturi de acces la acest modul.
:::

:::WorkflowBlockItem
Din fereastra principală a profilului, apasă butonul **Pontaj**.
:::
::::

:::hint{type="info"}
Pontajul din acest modul se aplică oricărui utilizator logat pe dispozitivul POS. **Specific profilului Livrare:** pentru pontarea legată direct de traseele și comenzile alocate unui șofer, vezi pagina [Șoferi](docId\:qsktKgF-b8Nwydez3gjeh).
:::

## Începerea pontării (Check-in)

Pentru a-ți marca prezența în unitate:

1. Accesează modulul **Pontaj**.
2. Apasă oriunde în chenarul verde, pentru a semnala prezența în unitate.

Acesta este momentul în care îți începi pontajul.

Accesând fereastra de pontaj a unui utilizator sosit la lucru, vezi următoarele informații:

- **Numele și prenumele** utilizatorului.
- **Ora check-in** — ora la care a început pontajul.
- **Timp pauze** — timpul, în ore/minute/secunde, în care utilizatorul a fost în pauză.
- **Pauze** — sesiunile de pauză, cu data și ora la care a început și data și ora la care s-a încheiat fiecare sesiune.
- **Timp efectiv lucrat** — timpul, în ore/minute/secunde, în care utilizatorul a fost la muncă, excluzând pauzele.

## Începerea și încheierea pauzei

Pentru a începe sau a încheia o pauză, apasă oriunde în **chenarul verde** aflat în partea stângă/jos a ferestrei de pontaj.

Pentru a închide pontajul, apasă oriunde în **chenarul roșu** aflat în partea dreaptă/jos a ferestrei de pontaj.

Pentru a închide fereastra, apasă butonul **Închide**.
