Integrare cu WinMentor
Expressoft Interface Manager (XIM) permite integrarea aplicațiilor Expressoft cu aplicația de contabilitate WinMentor și exportarea unei serii de documente din Expressoft către WinMentor.
Urmează pașii de mai jos pentru a configura interfața WinMentor în XIM:
1.Adaugă interfață în XIM
Pentru a adăuga și configura interfața IFC_ACC_WinMentor:
Deschide aplicația Interface Manager și accesează modulul Config.

Selectează tipul de interfață IFC_ACC_WinMentor.

Apasă butonul în colțul stânga jos pentru a adăuga interfața.
Completează informațiile:
- Nume - Introdu denumirea interfeței.
- Interfață activă - Bifează caseta pentru activare.

Apasă Acceptă și repornește aplicația XIM.
Debifarea opțiunii Interfață activă dezactivează vizibilitatea în lista principală.
Ștergerea interfeței se face din butonul Opțiuni → Ștergere.
2.Setează conexiunea la baza de date
După repornirea aplicației XIM, configurează conexiunea interfața IFC_ACC_WinMentor la baza de date:
În modulul Config, pe linia interfeței IFC_ACC_WinMentor, apasă Opțiuni.

În fereastra Setări, selectează nodul Expressoft Master.

Completează informațiile:
- Server - Scrie numele serverului SQL.
- Catalog - Scrie numele bazei de date.

Ia aceste informații din MyBusiness > Sincronizare cu Master > selectează un modul și apasă Info.

Apasă Acceptă.
Folosește butonul Test pentru verificarea conexiunii.

3.Leagă nomenclatoarele cu contabilitatea
Definește legătura între datele din Expressoft și structura folosită de WinMentor. Acest lucru se face din meniul Dicționare, unde configurezi corespondențele pentru tipurile de documente și nomenclatoare:
În Opțiuni, selectează Dicționare. Se deschide o fereastră cu mai multe file, fiecare corespunzând unui tip de nomenclator sau document.
Selectează Gestiuni pentru a asocia gestiunile din cadrul aplicației Expressoft Master (coloana Gestiune) și simbolul alocat în aplicația WinMentor (coloana Simbol).

Selectează Parteneri pentru a asocia partenerii persoane fizice și juridice din cadrul aplicației Expressoft Master (coloana Partener) și simbolul alocat în aplicația WinMentor (coloana Simbol).

Selectează Produse pentru a asocia articolele din cadrul aplicației Expressoft Master (coloana Partener) și simbolul alocat în aplicația WinMentor (coloana Simbol).

Selectează Modalități de plată pentru a asocia metodele de plată de tip numerar din cadrul aplicației Expressoft Master / POS (coloana Denumire) și codul alocat în aplicația WinMentor (coloana Cod).

Bifează doar modalitățile de plată de tip numerar!
Apasă Acceptă pentru a salva informațiile.
4.Setează opțiunile de export pentru documente
În Opțiuni, selectează Opțiuni exporte. Se deschide o fereastră cu mai documente care se pot exporta din aplicațiile Expressoft.
Selectează documentul Intrări (note intrare recepție) - NIR.

Alege cum să exporți NIR-urile: agregate la nivel de Gestiune detaliat, sau la nivel de Produs.

Selectează pe rând fiecare tip de document disponibil pentru export (Intrări - avize expediție, Transferuri - note de predare recepție, Facturi emise, Consumuri și Vânzări/Încasări Expressoft POS) și alege-le câmpul de agregare la export (Gestiune sau Produs).

Apasă Acceptă pentru a salva informațiile.
5.Setează directorul de export
Pentru a seta directorul de export al documentelor:
În Opțiuni → Generale, completează calea în câmpul Cale export.

Apasă Acceptă pentru a salva informațiile.
Gata, ai terminat de configurat interfața!
Integrarea XIM cu WinMentor îți permite să exporți documente contabile din Expressoft Master și POS într-un format acceptat de aplicația de contabilitate WinMentor.
Tipuri de documente
Se pot exporta din Master:
- Intrări - NIR – Note de intrare recepție
- Intrări - avize de expediție
- Transferuri - NPR
- Facturi emise din aplicatia Expressoft Master
- Consumuri
- Vânzări/Încasări Expressoft POS (monetare)
- Producție (produs finit).
Toate documentele se pot exporta la nivel de gestiune sau la nivel de produs, în afara Consumurilor, care se exportă doar la nivel de produs.
Format fișiere export
- Format: .txt cu structură specifică WinMentor.
- Denumire: [TipDocument]_data1_data2.txt Ex.: NIR_01012024_31012024.txt
Află mai jos cum să folosești interfața pentru a rula exportul de fișiere:
Meniul principal XIM
- Exit – închidere aplicație (după închiderea eventualelor interfețe funcționale în acel moment).
- Config – configurare interfețe.
- Server – setare mod de lucru.

- Ajutor – informații despre actualizări, noutăți și licență.

Fereastra principală afișează toate interfețele active, cu opțiunile Export, Istorie acțiuni și Opțiuni:

Butonul Opțiuni deschide meniul de configurare al interfeței.
Exportă fișiere
Pentru a exporta fișierele din aplicațiile Expressoft, apasă butonul Export din fereastra principală.
În fereastra apărută, în stânga, bifează tipurile de documente pe care dorești să le exporți.
În dreapta, selectează intervalul pentru tranzacțiile din Expressoft Master / POS, precum și luna pentru care dorești să imporți datele în WinMentor.

Apasă butonul Export.
Procesul de export al fișierelor începe automat. Fereastra de export afișează rezumat al documentelor de tip .txt care urmează a se exporta după ce apeși Acceptă.

Sistemul evidențiază dacă nu există înregistrări pentru anumite tipuri de documente.
Tranzacțiile specificate sunt exportate în directorul de export setat anterior.
Consultă istoric acțiuni
Pentru a vizualiza istoricul de export (logul) aplicației, apasă butonul Istorie acțiuni din fereastra principală.
Verifică istoricul pentru a vedea dacă un anumit set de date a fost exportat sau nu într-un anumit intervat de timp.
